Nu ai nici un produs in cos.

Incearca

Au multe calorii, dar sunt foarte sanatoase! 6 Alimente calorice care ar trebui sa nu iti lipseasca

Nu tot ceea ce "ingrasa" este nociv si trebuie eliminat din dieta de zi cu zi. Exista alimente foarte calorice, dar al caror deficit din alimentatie poate sa conduca la aparitia unor boli serioase - iata un adevar pe care multe persoane il ignora si, "de dragul" siluetei, ajung sa-si compromita - intr-o masura mai mica sau mai mare - sanatatea.

Nu tot ceea ce “ingrasa” este nociv si trebuie eliminat din dieta de zi cu zi. Exista alimente foarte calorice, dar al caror deficit din alimentatie poate sa conduca la aparitia unor boli serioase - iata un adevar pe care multe persoane il ignora si, “de dragul” siluetei, ajung sa-si compromita - intr-o masura mai mica sau mai mare - sanatatea.

1) Produsele din cereale integrale. Desi depasesc mereu 200 de calorii la 100 de grame (pastele trec chiar de 300), ele ne pot furniza o buna parte din pretioasele vitamine B, vitamine ce ajuta - printre altele - la buna functionare a sistemului nervos, la un tonus psihic si muscular corespunzatoare.

2) Leguminoasele - in special lintea, fasolea si mazarea. Bogate in proteine, in carbohidrati lenti, minerale (dintre care se remarca fierul) si fibre, ele sunt o hrana buna atat pentru refacerea tesuturilor, cat si pentru asigurarea unei energii sanatoase (care este eliberata treptat). Din familia leguminoaselor, soia detine suprematia la capitolul “proteine”, insa are dezavantajul de a contine (in cantitati mai mari decat celelalte leguminoase) si unele substante nocive.

3) Avocado. Caloric pentru un fruct (in stare cruda are intre 160 si 180 de calorii), avocado ne ofera grasimi sanatoase, potasiu si este o foarte buna sursa pentru o parte dintre vitaminele din complexul B (in special pentru B5, B6 si B9). De asemenea, avocado contine multe fibre.

4) Miezul de nuci - Sursa excelenta de acizi grasi esentiali (proportia intre Omega 3 si Omega 6 este practic optima, in conditiile in care majoritatea alimentelor sunt dezechilibrate sub acest aspect, in defavoarea lui Omega 3; concentratiile acestor grasimi sunt ridicate) si alte grasimi sanatoase. Consumul de nuci ajuta la mentinerea integritatii si functionalitatii tesutului cerebral. Nucile reprezinta si un aliat puternic al inimii. Miezul de la 8-14 nuci medii, consumat zilnic, este in general suficient pentru a contribui in mod semnificativ la sanatatea noastra.

5) Mierea de albine. Cu un continut caloric putin peste 300 de calorii la 100 de grame, mierea  - consumata in cantitati moderate - este o sursa pretioasa de energie sanatoasa, de minerale si enzime folositoare organismului.

6) Uleiurile extra-virgine. Chiar daca (practic la fel ca si uleiurile rafinate) au un continut caloric ce depaseste 800 de calorii la 100 de grame, grasimile lor nesaturate si vitaminele liposolubile alcatuiesc un veritabil elixir pentru artere si vene. Aceste uleiuri, consumate in stare cruda, protejeaza inima, intarzie degradarea tesutului cerebral si reduc riscul de aparitie a bolilor colonului.

Pentru a profita de calitatile deosebite ale acestor alimente fara sa va ingrasati, “secretele” sunt moderatia si un minimum de activitate fizica.