Nu ai nici un produs in cos.

Incearca

Salata de peste cu legume

Timp de pregatire:

Pana la 45 de minute

Timp total:

Pana la 45 de minute

Ingrediente:

Ingrediente salata de peste cu legume (pentru 4 persoane/2 gurmanzi/1 haplea):

- 600 grame de macrou proaspat (sau alt peste oceanic gras si fara oase); - cateva rosii cherry (8-12, in functie de marime); - porumb la cutie (o cutie mica – la 170 g net, sau o jumatate dintr-una mare); - o ceapa rosie (de furie ca i-a venit sfarsitul) mare (sau 2 mici); - o salata verde (de suparare ca o puneti langa peste) mare; - o lamaie de zeama (“dulce” ca soacra; intelepciunea populara e singura responsabila, sa stiti ); - ulei (preferabil extravirgin de masline) – 2 linguri nu chiar pline; - piper alb macinat (iute la manie cu papilele voastre), oregano si sare – dupa bunul vostru gust.

Mod de preparare:

Era (si este inca) o vorba sugubeata care ne spunea ca “tot ce-i bun in viata e imoral, ilegal sau ingrasa”.

Va voi ispiti, aici si acum, cu o reteta a carei moralitate ar putea fi contestata doar de “Marea adunare internationala a pestilor”. Legalitatea-i este asigurata de absenta halucinogenelor, a steroizilor si a oricaror alte substante interzise.

Si, fiindca am driblat in scurt (dar decisiv) primele 2… obstacole, am ajuns, cat ai zice… peste, la ceea ce cu adevarat va intereseaza: salata pe care v-o propun in continuare este delicioasa, satioasa, insa tine (cu) silueta voastra: o tine stransa bine, exact asa cum va doriti. Adevar testat pe propriile masuri!

Buun! Gata cu suspansul, e timpul sa trecem la actiune!

Mod de preparare:

Pregatiti undita si barca, dati fuga la mare si prindeti macroul… Bine, bine, il puteti cumpara. Dar sa fie proaspat! Fierbeti pestele la abur si, inspirati de Picasso, taiati-l cubulete (fiind macrou, n-o sa va puna… oase-n roata). Rosiile cherry taiati-le pe jumatate. Ceapa, solzisori (bineinteles, hidrodinamici), numai dupa ce i-ati permis sa-si faca rugaciunea (ca, altfel, va face ea sa… plangeti). Veniti-i de hac si salatei, asta ca sa nu fiti cumva acuzat(a) de discriminare. Adaugati uleiul, condimentele, apoi stoarceti bine lamaia de toata vlaga. Amestecati cu ravna ingredientele, pana le integrati in Absolutul Salatei.

Acum vine partea a’ mai grea: oricat de tare salivati, puneti salata la rece. Imi veti multumi dupa! S-a racit? Cuvintele mele se opresc aici. Nu inainte de a va spune:

Pofta Buna!

Autor : Delimano